Leo Iorga este în stare bună, după operaţia suferită ieri pentru extirparea unei tumori cerebrale de trei centimetri, ce a fost înlăturată complet, şi a fost mutat de la terapie intensivă, informează un comunicat al echipei medicale care l-a operat.
“Leo este în aceeaşi stare neurologică ca înainte de operaţie – are o mică scădere de forţă musculară pe piciorul drept cauzată de edem. Ţesutul muscular nefiind afectat, acesta se va recupera ulterior. Analizele de laborator sunt normale, iar RMN-ul de control făcut astăzi dimineaţă – care e cel mai important – arată că nu mai există rest de tumoră şi nici alte complicaţii (cheaguri de sânge, hemoragii sau altele). Vom continua să îl supraveghem zilele următoare”, a spus doctorul Sergiu Stoica.
În funcţie de analizele anatomo-patologice, oncologii vor stabili dacă şi pentru ce perioadă este necesară radioterapia. Ulterior, la aproximativ o lună, se va reface un RMN de control. Pe lângă tratamentul medicamentos pentru edemul cerebral, parte din recuperare va fi gimnastica medicală şi kinetoterapia.

